Copyright © http://www.referat.evonet.ro ™
BIOSFERA
Mediul natural�, adică aerul, oceanele, mările, lacurile, apele curgătoare, solul şi subsolul şi formele de viaţă pe care aceste ecosisteme le creează şi le susţin este imaginea cea mai comună pe care omul obişnuit şi-o face atunci când vorbeşte despre mediul înconjurător.
Până nu demult resursele naturale ale Terrei erau suficiente pentru nevoile omenirii. Perfecţionarea şi modernizarea proceselor tehnologice, utilizând cele mai noi cuceriri ştiinţifice, au redus mult consumurile specifice de materii prime, dar nu şi pe cele energetice. Ca urmare a industrializării şi creşterii producţiei de bunuri au sporit mult materialele ce afectează mediul ambiant.
O pădure, o baltă sau un lac, de exemplu, formează fiecare în parte un �ecosistem� care se intercondiţionează reciproc şi se readaptează continuu în căutarea unui anumit echilibru. Totalitatea factorilor naturali, determină condiţiile de viaţă pentru regnurile vegetale, animale şi pentru exponentul său raţional � omul, reprezentând mediul natural. În mediul natural distingem componente fizice naturale: aer, apă, relief, sol.
Organismele apar sub forma vegetaţiei şi animalelor depinzând atât de factori tereştri ceea ce ne ajută să înţelegem implicaţiile care pot urma unor modificări terestre.
Astfel noţiunea de �mediu înconjurător� cuprinde de fapt, toate activităţile umane în relaţia om-natură, în cadrul planetei Terra.
Natura reuşea până la urmă să refacă pădurile tăiate, vântul care unfla velele, râurile care puneau în mişcare roţile, deci sursele de energie utilizate de civilizaţiile agricole erau regenerabile.
Odată cu sporirea populaţiei globului, ce a decurs paralel cu perfecţionarea organizării sociale şi, în special odată cu dezvoltarea industriei, a transporturilor mecanizate din ultimele două secole, încercarea omului de a domina în lupta aspră cu natura, de a-i smulge lacom bogăţiile ascunse, începe să aibă tot mai mult succes.
Deteriorarea mediului ambiant este cauzată de: existenţa prea multor automobile, avioane cu reacţie şi nave de mare tonaj, a prea multor fabrici care funcţionează după tehnlogii vechi, poluante, mari consumatoare de materii prime, apă şi energie, fenomene care sunt determinante, în ultima instanţă, de necesităţi crescânde ale unei populaţii aflate în stare de explozie demografică şi îndeosebi de existenţa marilor aglomerări urbane.
Mediul înconjurător reprezintă un element esenţial al existenţei umane şi reprezintă rezultatul interferenţelor unor elemente naturale � sol, aer, apa, climă, biosferă � cu elemente create prin activitatea umană. Toate acestea interacţionează şi influenţează condiţiile existenţiale şi posibilităţile de dezvoltare viitoare a societăţii.
Un alt factor care dăunează mediului este modernizarea transporturilor, accesibilitatea lejeră în spaţiile verzi. Comportamentul individului poluează mediul într-o măsură mai mare sau mai mică, fie sub forma activităţii cotidiene, fie a consumurilor turistice.
Prin dezvoltarea activităţii umane sunt afectate toate componentele mediului în proporţii diferite. Dintre aceste elemente cele mai importante sunt: peisajele, solul, apa, flora, fauna, monumentele, parcurile si rezervaţiile, precum şi biosfera.
Natura in primejdie
De fapt, problema raportului dintre om si mediul ambiant nu este noua.Ea a aparut o data cu cele dintai colectivitati omenesti, caci omel cu inteligenta si spiritul creator care il definesc, nu s-a multumit cu natura asa cum era ea, ci a pornit cu curaj si tenacitate la opera de transformare a ei potrivit nevoilor sale.Multiplicandu-se neincetat, specia umana a adaugat peisajului natural privelisti noi, prefacand mlastini si pamanturi intelenite in vai roditoare, tinuturi aride in oaze de verdeata, a creat noi soiuri de plante de cultura si a domesticit animale salbatice.Pana aici, echilibrul natural nu a avut de suferit decat, poate, pe arii foarte restranse, care nu puteau afecta ansamblul.
De cand primul topor primitiv a doborit intaiul arbore, padurile au pierdut jumatate din intinderea lor, in timp ce omenirea in acest rasimp s-a multiplicat de sute sau chiar mii de ori.Distrugerea padurilor, carora li se datoreste in cel mai inalt grad stabilitatea si calitatea a trei elemente fundamentale ale vietii oamenilor - solul,aerul si apa - s-a soldat de-a lungul timpului cu efecte dezastruoase. Padurilor le revine un rol insemnat in fixarea stratului, relativ subtire, de sol fertil, mediul germinativ al masei vegetale.
Omul si Clima
Clima reprezinta procesele si fenomenele meteorologice, caracteristice unei anumite regiuni sau intregului glob, determinat de radiatia solara si de circulatia generala a atmosferei.
Omul a invatat sa-si construiasca adapostul in functie de clima la care s-a adaptat sa traiasca: locuitorii din tarile calde isi amenajeaza locuinta din materiale usoare si racoroase, din barne sau din bambus si pamant, inlesnindu-I o mai buna aerisire si racorire. In regiunile temperate oamenii au inventat alte materiale de constructie mai rezistente, care sa pastreze mai multa caldura iarna dar si sa tina racoare in timpul verii.
In zonele reci, locuintele sunt prevazute cu ferestre si pereti dublii, cu materiale termoizolatoare si posibilitati de incalzire. In tinuturile polare, din lipsa altor materiale de constructie, omul si-a construit locuita din bucati de gheata si zapada captusita prin interior cu blanuri de vulpe si urs polari.
Aspectul locuintelor din campie este diferit de cel al celor din zona deluroasa sau montana. In aceasta zona precipitatiile fiind mai reduse si predominand mai mult cele lichide au determinat pe localnici ca acoperisurile caselor sa aiba o inclinatie mai mica
fata de a celor construite in zona montana, care au o inclinare foarte mare, cu scopul de a retine cat mai putin cantitatea sporita de precipitatii lichide si solide.
In vechime oamenii suportau mult mai greu variatiile climatice ivite in timpul deplasarilor pe care le faceau. Astazi cu posibilitatile tehnice existente, oamenii se adapteaza mult mai usor unui climat impropriu, cu ajutorul diferitelor materiale moderne de constructie sau instalatiilor de aer conditionat.
Rasele umane
Exista patru rase omenesti de baza: caucaziana, mongoloida, australoida si negroida. Fiecare rasa poate fi impartita in mai multe populatii.
In general, caucazienii au pielea deschisa la culoare. Aici sunt inclusi majoritatea europenilor antivi, nord-africanii, popoarele Orientului Mijlociu si indienii.
Mongoloizii au si ei pielea mai deschisa, dar farta si nasul sunt mai late. Aceasta categorie include nu doar chinezii si inuitii, ci si americanii nativi.
Australoizii tipici au pielea de culoare inchisa si includ aborigenii si locuitorii multor insule din Pacific.
Negroizii au pielea inchise si au un maxilar inferior mai mare, nari mai mari si buze proeminente. Cei mai multi negroizi au parul negru si cret si ochii caprui inchis;
Deplasandu-se dintr-o regiune a lumii in alta, grupurile rasiale au fost nevoite sa se adapteze diferitelor conditii climatice si de viata ceea ce a determinat evolutia grupurilor rasiale.
Persoanele din regiunile reci au o constitutie robusta, picioare si brate relativ scurte, ceea ce contribuie la pastrarea caldurii corpului.
Persoanele din regiunile secetoase si calduroase sunt inalte si slabe, cu membre lungi, care permit pierderea rapida a caldurii.
In general, oamenii sunt capabili sa tolereze mai bine caldura decat frigul, fapt ce reflecta originile africane ale omului. Principalele diferente dintre rase constau in modurile in care acestea fac fata frigului.
Clima si mediul nu determina doar culoarea pielii oamenilor si metodele de conservare a caldurii, ci si forma fetei acestora.
Aspecte geografice ale aşezărilor umane
În decursul devenirii sale istorice omul şi-a creat un mediu artificial pentru a se feri de o natură ostilă. Prin grupare a mai multor locuinţe au rezultat aşezările umane.
Aşezările umane se împart în două mari categorii: sate şi oraşe.
Între ele există o serie de asemănări, dar mai cu seamă deosebiri.
Satul se deosebeşte de oraş în principal prin următoarele elemente:
- are în general o populaţie mai puţin numeroasă.
- gradul de dotare cu unităţi edilitar- sociale, culturale şi de învăţământ a satului comparativ cu oraşul este mai scăzut.
- fizionomia specifică a satului dată de o structură în general mai puţin compactă a locuinţelor în vatră, predominarea imobilelor cu un singur nivel şi reţea de drumuri de categorie slabă şi mediocră. Populaţia satului este ocupată preponderent în activităţi primare, pe când oraşului îi sunt specifice activităţile secundare şi cele terţiare.
Oraşul este o formă de organizare, înzestrare şi utilizare a unui teritoriu în scopul concentrării, transformării şi redistribuirii produselor necesare întreţinerii, recreerii şi progresului unei populaţii de pe teriorii diferite ca întindere (de la zona imediat înconjurătoare până la întregul glob). El se înscrie în peisaj prin clădiri, reţea de drumuri etc. şi presupune o asociere teritorială şi corelaţie funcţională între un nucleu central (aglomeraţia) şi un spaţiu înconjurător de întindere variabilă, de la caz la caz şi de la epocă la epocă. Odată cu concentrarea mai accentuată de bunuri (materii prime, preoduse fabricate şi semifabricate, forţă de muncă, mijloace de întreţinere, bunuri spirituale etc.) începe de obicei funcţia urbană. Trebuie subliniată pe această cale importanţa poziţiei geografice în alegerea locurilor de concentrare urbană. Componentele teritoriale ale oraşului sunt: vatra � suprafaţa cuprinsă în linia de contur a zonei clădirilor de locuit; intravilanul � suprafaţa afectată construcţiilor, înglobând toate zonele funcţionale ale oraşului mai puţin teritoriul agricol; extravilanul � restul suprafeţelor din perimetrul administrativ al oraşului.
Cele mai mari orase ale lumii (populatia - in milioane locuitori):
Tokyo (Japonia)�������.27,0
Ciudad de Mexico (Mexic)���16,6
Sao Paulo (Brazilia)�����...16,5
New York (SUA)������...16,5
Mumbay (India)�������15,1
Shangay (China)�������13,6
Los Angeles (SUA)������12,4
Calcutta (India)�������..11,9
Buenos Aires (Argentina)���..11,8
Seul (Rep.Coreea)������11,6
Atmosfera terrei
1. Trasaturi generale ale Atmosferei Terestre
Deasupra continentelor si oceanelor se afla un invelis gros numit atmosfera, a carui existenta este necesara pentru desfasurarea vietii pe Terra. Acest in velis asigura mediul favorabil aparitiei si dezvoltarii biosferei.
2. Alcatuirea si structura atmsferei
Atmosfera este alcatuita din diferite gaze, apa in stare de vapori si aerosoli
Vremea si prevederile ei
Vremea (timpul) reprezinta starea fizica a atmosferei intr-un loc (intr-o regiune) la un moment dat. Ea este caracterizata prin anumite valori ale elementelor meteorologice (presiune atmosferica, temperaturi, umiditatea aerului, precipitatii, vant etc.) si de un anumit mod de manifestare a fenomenelor meteorologice (bruma, chiciura, polei, viscol, grindina, seceta, uscaciune, roua etc.).
Apele Terrei
In mod obişnuit apa este un lichid. Ea însă poate exista în trei stări diferite de agregare, trecând cu relativă uşurinţă dintr-una în alta: lichidă, gazoasă (vapori) şi solidă (gheaţă).
Apa are câteva caracteristici (geografice) specifice:
- Realizează un circuit continuu între oceane, atmosferă şi uscat;
- Are o mare capacitate de absorbţie a căldurii, se încălzeşte şi se răceşte mai încet decât orice alt lichid, având o influenţă reglatoare asupra temperaturii Pământului;
- Fierbe la 100 grade C şi îngheaţă la 0 grade C;
Unităţile geografice ale hidrosferei în care e organizează apa sunt: oceanele, mările, apele curgătoare, lacurile şi apele subterane, gheţarii. Apa se găseşte într-un permanent schimb (circuit).
Circuitul apei pe Terra constă în evaporarea apei de la suprafaţa oceanelor şi a continentelor, ridicarea ei în atmosferă, precipitarea sub formă de ploaie sau zăpadă şi reîntoarcerea ei în ocean, fie în mod direct, fie prin intermediul apelor curgătoare sau pin gheţari.
Cum circula apa in natura?
Circuitul apei in natura - se refera la drumul pe care-l parcurge apa in natura. Apa este singurul element care exista in forma naturala in toate cele trei stadii: lichida, gazoasa (vapori) si solida (gheata). Datorita caldurii solare, apa de la suprafata oceanelor se evapora si formeaza norii. Norii trec prin zone cu aer rece, vaporii din care sunt formati se racesc, devin picaturi sau cristale de gheata si cad pe sol sub forma precipitatiilor. O parte din precipitatii se evapora din nou, iar o alta parte este absorbita de sol. O parte din apa absorbita de sol este folosita de plante ca sa se hraneasca, plantele transpira si apa se evapora din nou. Alta parte se strange in sol, se colecteaza formand rezervoare de apa care isi fac drum spre suprafata si formeaza raurile si paraurile care apoi se varsa din nou in ocean. Deci iata cum, apa evaporata din ocean, ajunge tot acolo dupa un intreg circuit. Solul actioneaza ca o sita deasa si filtreaza apa care se colecteaza in bazine. El retine toate impuritatile acumulate de apa in intreg circuitul.
Apele oceanice şi continentale
Oceanele - acopera 70% din suprafata Pamantului si contin 97% din apa de pe Pamant. Pamantul este singurul loc din sistemul solar in care apa se gaseste in forma lichida. Oceanele sunt importante pentru ca ele afecteaza clima si temperatura, absorb radiatiile solare.
Copyright © http://www.referat.evonet.ro
luni, 12 mai 2008
