Muzica în antichitate
China antică
Muzica însemna cea mai de seamă artă.
"Cartea Cântecelor" este considerată cel mai vechi document de creaţie populară chineză cuprinzând 305 povestiri în versuri, unele având semne indicatoare de ritm de pauze sau unduiri expresive.
Există şi o muzică rigidă, de templu sau cea de slăvire a împăratului. De la mijlocul secolului al treilea înaintea erei noastre existau la curte orchestre de peste 800 de muzicanţi şi formaţii de peste 100 de dansatori.
Instrumentele de coarde erau variate având până la 20 de corzi ciupite sau acţionate cu un arcuş.
Instrumentele de suflat erau din bambus din lemn sau metal dar nici unul nu avea ancie. Instrumentele de percuţie erau toba, gongul, tam-tamul şi clopoţeii. Predominau registrele înalte sau joase, alternate cu dansul sau muzica de slăvire a împăratului. Ca oriunde, în paralel cu muzica cultă exista muzica neprofană sau laică.
Principalele instrumente populare chineze antice erau: pasio, leiba şi gutinul. Aceste instrumente nu aveau distanţa de semiton.
India antică
Caracteristica principală pentru practica muzicală indiană era legătura dintre cant, cuvânt şi gest. Mişcările capului şi ale mâinilor se alăturau muzicii astfel dezvoltându-se în mod deosebit muzica de dans "Sulu".
Subiectele erau culese din viaţa de zi cu zi: scene de la pescuit, de la seceriş sau din viaţa animalelor şi a pădurii. Odată cu arta dansului se dezvolta arta pantomimei (cu măşti şi costumaţii simbolice desfăşurat la teatrul de păpuşi).
Între muzica populară şi cea religioasă de la curtea împaratului exista o mare diferenţă.
Ca exemplu se vor lua procesiunile din Templu unde cocile intonau silabic texte sacre doar în limita intervalului de cvartă. Interpretul vocal mănuia în timp ce cânta toate instrumentele de percuţie.Sistemul sonor specific muzicii chinezesti este sistemul pentatonic.
Palestina antică
Izvorul cel mai important în muzica acesteia a fost Biblia. Muzica lor însoţea toate manifestările de cult. Producţiile lor cele mai importante ţin de partea religioasă a muzicii şi sunt psalmii.
Grecia antică
Muzica însoţea toate manifestările din viaţa grecilor.
marți, 13 mai 2008