O,ramai
I.Date despre autor şi operă.
1.Mihai Eminescu a lăsat posterităţii o creaţie artistică fără egal atât ca diversitate tematică şi profunzie a gândirii, cât şi ca putere de expresie.
2.Poezia O,rămâi… ne dă şi ea măsura geniului eminescian.
3.Titlul sugerează chemarea arzătoare a pădurii adresată poetului.
II.Conţinutul.
1.Poezia este concepută ca un dialog între scriitor şi codru.
2.Elegia este structura în două părţi.
3.Partea întâi este constituită din cinci strofe:
a) pădurea copilăriei I se adresează direct şi patetic poetului, remarcându-se intensitatea iubirii şi frenezia chemării;
b) codrul îi oferă înţelegerea, fiindu-I confident, dar şi ocrotire, identificându-se cu universul pur, mirific al copilăriei;
c) totul este straniu stând sub zodia clar-obscurului, a tainei;
d) universul cunoaşterii copilului se îmbogăţeşte deoarece începe să înţeleagă glasul naturii naturii I să vibreze în ritmul ei;
e) are loc o iluminare prin cunoaterea şi copilul poate trăi clipe de imensă fericire în decorul pădurii şi sub vraja lunii.
4. Partea a doua este constituită din ultimile două strofe:
a) pune în evidenţă atitudinea poetului faţă de chemarea pădurii ,o dată cu trecerea copilăriei;
b) atitudinea poetului este în concordanţă cu vârsta ,cu etapa propiei deveniri:
-de nepăsare ,de indiferenţă ,în tinereţe;
-de regret ,la maturitate.
III. Particularităţile operei
1. Poetul foloseşte simboluri pentru fiecare din segmentele temporale ale devenirii: pădurea = copilăria, câmpul = tinereţea, astazi = maturitatea.
2. sentimentele poetului sunt exprimate gradat în funcţie de etapele vârstei.
IV. Concluzii
1.Această poezie se alătură altor elegii eminesciane de aceiaşi valoare.
2.Elegia şi-a găsit strălucirea în creaţia lui Mihai Eminescu.
Mihai Eminescu ,poetul nostru naţional, a lăsat posterităţii o creaţie artistică fără egal, atât ca diversitatea tematică şi profunzime a gândirii, cât şi ca putere de expresie. Alături de Luceafărul, Călin (file din poveste), Lacul, Ce te legeni…, Revedere, cele cinci Scrisori etc., o creaţie deosebit de originală, care ne dă măsura geniului eminescian, este şi poezia O,rămâi…
Elegia O,rămâi… a fost publicată în revista Convorbiri literale la 1 februarie 1879 şi pune în lumină motivul comuniunii dintre om şi natură, al interesului naturii pentru iubirea poetului.
Titlu, constituit dintr-o interjecţie şi un imperativ, reluat şi în primul vers cu vb. Repetat, sugerează tocmai chemarea arzătoare a pădurii adresată celui care îi cutreierase de atâtea ori adâncurille şi-I descoperise farmecul.
De aceea poezia este concepută ca un dialog între scriitor şi codru, chemarea pădurii rămânând însă fără răspuns căci poetul se manifestă prin gest şi mimică şi prin interiorizarea propriilor sentimente.
Elegia este structura în două părţi: prima parte, constituitădin cinci strofe, încare padurea îl cheamă pe poet în lumea de basm a copilăriei ,
şi cea de cea de a doua parte –ultimele două strofe-, unde, cu sfâşietate durere, este reliefată imposibilitatea întoarcerii poetului în această lume mirifică.
Mai întâi pădurea copilăriei, personifică, asemenea unei fiinţe omeneşti apropiate, îl înţelege şi-l îndrăgeşte pe poet şi de aceeai se adresează direct, patetic: ,,O, rămâi, rămâila mine,/te iubesc atât de mult!/Ale tale doruri toate/nu mai eu stiu sa le ascult”.
Intensitatea iubirii,frenezia chemării sunt puse în evidenţă prin prezenţa interjecţiei ,,o” prin repetarea imperativului ,,rămâi” ,prin construcţia de superlativ afectiv ,,atât de mult”, la care se adaugă inversiunea ,,ale tare doruri toate” şi adverbul ,,numai”, cu valoarea restrictivă şi de întărire.
Padurea îi oferă înţelegerea, fiindu-I confidentă dar şi ocrotire, căci ea se indentifică, in strofa a doua, cu universul pur, mirific al copilăriei (,,in al umbrei intuneric/te asamăn unui prinţ”) şi îi oferă posibilitatea cunoateri, (,,ce se uit-adânc în ape /cu ochii negri şi cuminţi”) a pătrunderii în ritmurile intime ale naturii, în rosturile lumii .
Totul este acum straniu, ca în poveştile copilăriei, stă sub zodia clar –obscurului, a tainei, a nedesluşitului, ideea fiind sugerate prin întunericul umbrei, prin vuetul valurilor şi prin mişcarea ,,naltei ierbi”, dar şi prin comparaţia ,,te aseamăn unui prinţ” şi epitetul dublu ,,ochii negri şi cuminţi”.
Universul cunoaşterii copilului se îmbogăţeşte, deoarece începe să înţeleagă glasul naturii chiar să vibreze în ritmul ei : ,,eu te văd răpit de farmec/cum îngâni cu glas domol, /în a apei strălucire / întinzând piciorul gol”.
Are loc, de data aceasta,o iluminare prin cunoaştere, şi în decorul de basm al pădurii şi sub vraja lunii,copilul poate trăi clipe de imensă fericire, pierzând pentru moment noţiunea timpului şi ancorând în atemporalitate: ,,şi privind la luna plină/ la văpaia de pe lacuri,/ anii tăi se par ca clipe,/ clipe dulce se par ca veacuri”. Ideea de iluminare, de fascinaţie, prin cunoaştere este reliefată prin imagini vizuale, ,,a apei strălucire”, ,,luna plină”, ,,văpaia de pe lacuri”, şi auditive-,,glas domol”, realizate prin epitetele ,,plină”, ,,domol” şi metafora ,,văpaie de pe lacuri”.
Epitetul ,,clipe dulci”, comparaţiile ,,anii se par ca clipe”, ,,clipe se par ca veacuri”, repetiţia substantivului ,,clipe” şi a vb. ,,se par” vor să sugereze fericirea deplină datorită deliciilor oferite de natură, abandonarea parcă, dincolo de timp.
Cea de-a doua secvenţă constituită din ultimile două strofe pune în evidenţă atitudineea poetului faţă de chemarea pădurii o dată cu trecerea copilăriei. Pentru început este o atitudine de nepăsare, de indiferenţă, propiei tinereţii şi manifestă prin gest şi mimică: ,,şuieram l-a ei chemare şi-am ieşit în camp râzând.”
Maturitatea, sugerată prin adverbul ,,astăzi” din ultima strofă, impune o altă atitudine, de înţelegere a imposibilului întoarcerii poetului în lumea copilăriei şi deci în timp.El este copleşit de regretful copilăriei şi fericirii pierdute şi ,,aruncă, în cele din urmă, timpului neiertător un strigăt dramatic.
Această poezie care dă glas regretului pentru trecerea anilor copilăriei se alătură altora care exprimă durerea pentru zădărnicia vieţii, pentru iubirea neîmplinită.
marți, 13 mai 2008
