Referate

Copyright © http://www.referat.evonet.ro ™



II. Petrolul


a) Petrolul reprezintă un amestec de hidrocarburi rezultat din materie organică acumulată în regiuni marine subsidente în diferite perioade geologice care a suferit o descompunere lentă în condiţii de mare presiune. În istoria omenirii, el a fost cunoscut în regfiunea Golfului Persic încă din mileniile VI – V a.Chr., fiind multă vreme folosit la construcţii, călăfătuirea corăbiilor etc. Abia de la mijlocul secolului XIX-lea s-a trecut treptat la valorificarea lui industrială fiind mai întâi folosit ca lubrefiant, iar apoi în petrochimie. Petrolul este substanţă care prin ardere degajă căldură , este o resursă epuizabilă. Rezervele mondiale de petrol sunt apreciate la circa 134,5 miliarde tone.
Ţiţeiul dezvoltă o putere calorică de la 5.500 – 11.000 kcal/kg, este uşor de exploatat şi transportat, iar prin prelucrare dă o mulţime de produse folosite în activităţile curente. După 1930, petrolul s-a situat pe primul loc intre resursele energetice, ajungând în prezent să reprezinte peste 45% din balanţa energetică mondială.
Astăzi viaţa oamenilor este de neconceput fără existenţa petrolului. Din petrol se obţin păcură, benzină şi motorină, folosite pentru producerea de căldură sau de energie electrică şi pentru punerea în mişcare a autovehiculelor.
Petrolul este bogatia cea mai importantă a substratului consolidat. O activitate de cercetare, prospecţiune şi expolatare deosebit de intensă a dus la punerea in evidenţă a unor zăcăminte de hidrocarburi foarte importante. În 1954 două ţări exploatau petrolul din adâncul platformei continentale, iar peste 20 de ani au devenit ca număr 30. În prezent există apoximativ 600 de platforme pentru forarea şi exploatarea zăcămintelor de petrol submarin. Producţia crescând din 1954 de la 810 mii t. în 1975 la 464 mil.t , în 1980 la 900 mil.t şi 1984 la 2 miliarde tone. Cele mai multe zone petroliere se află în bazinul mijlociu al Atalnticului (10,5 miliarde), bazinul nordic al Atlanticului (inclusiv Marea Nordului), în nordul Canadei şi peninsula Alaska. Principalele zone marine în care se concentrează rezervele sunt: Golful Persic, Marea Caspică, Marea Egee, Marea Adriatică, Golful Mexic, Marea Mediterană, Marea Roşie, Marea Nordului, Golful Guines, Marea Neagră, Marea Japoniei, Marea Galbenă, Platforma continentală a Australiei, Platforma continentală a Americii de Sud şi Platforma continentală a Americii de Nord. Pentru exploatarea zăcămintelor de petrol se folosesc platformele de foraj de diferite feluri.
Alaska, un uscat format mai ales din stânci, zăpadă şi gheaţă, are mari zăcăminte de petrol, formate din resturile animalelor şi plantelor marine, care pe vremuri populau zona respectivă.


b) Poluarea activă

Poluarea cu petrol a oceanelor a atins proporţii critice şi frecvenţa şi scara manifestărilor a crescut rapid. În prezent hidrocarburile reprezintă întradevăr principalii agenţi poluanţi ai mărilor. Fiind rezistente la ancţiunea bacterilor, persistă timp îndelungat în regiunile infectate, formând o peliculă superficială (întrucât au densitatea mai mica decât a apei) care împiedică difuzarea oxigenului în apă. Asimilaţia clorofiliană şi respiraţia organismelor sunt împiedicate. Ca urmare se îngreunează fotosinteza fitoplanctonului, care produce circa 70% din oxigenul atmosferic. Aliment de baza al vieţii marine, algele şi planctonul încetează să prolifereze. Compuşii fenolici şi aromatici au acţiune toxică asupra vieţuitoarelor acvatice. Hidrocarburile cancerigene (3-4 benzopiren), concentrate în organismul animalelor acvatice comestibile, ajung în alimentaţia omului. Aşadar poluarea cu petrol dă o lovitură puternică nu numai echilibrului marin, ci şi sănătăţii omului. Setea crescandă de petrol determină o largă toleranţă faţă de poloarea produsă de prelucrarea şi consumul lui, ea nu va constitui în urmatoarele decenii un argument în favoarea limitării consumului, iar eforturile nu vor stăvili tendinţa de creştere a poluării. Poluarea determinată de extracţie şi transport vizează în deosebi mediul marin. Deversările în Marea Nordului, Golful Mexic, Golful Persic, avarile cât şi operaţiile de întreţinere completează cantitatea petrolului irosit anual în mare, calculat la peste 12 milioane tone.
Atenţia cea mai mare pe plan international este concentrată asupra efectelor poluarii pe termen lung. În principal se urmăreşte evoluţia unor mari inchise, ca Marea Baltică, Marea Neagră şi Marea Mediterană.
Tancurile petroliere au întins hidrocarburi pe cea mai mare suprafaţă a oceanelor. Ele au apărut ca mici nodule de petrol care au spălat plajele internaţionale, mai ales zona debarcaderelor. Din loc în loc marile reversări petroliere au devastat comunităţile dealungul ţărmului. Acestea sunt tulburări de mediu provocate de activitatea umană şi date fiind dimensiunile uriaşe ale tancurilor petroliere, este de mirare ca aceste hidrocarburi nu au fost identificate în cantităţi şi mai mari.
Riscurile legate de transporturile marine s-au redus mult comparativ cu situaţia existentă cu câteva decenii în urma. În prezent, peste 85% din petrolul exploatat pe glob se transporta cu ajutorul tancurilor petroliere uriaşe unele având peste 320 m lungime şi o capacitate de peste 2 milioane brarili. Eşuarea acestor vase în timp de furtună, din cauza defecţiunii technice sau din cauza unor erori de pilotaj, generează cele mai grave accidente ecologice.
Eşuarea petrolierului “Amoco Cadiz” în 1978, coastele franceze din Bretagne a determinat deversarea a 230000 tone de petrol în mare, fiind afectată fauna şi flora din regiune pe suprafeţe de sute de kilometrii pătraţi în lungul coastelor.
Un alt accident grav s-a înregistrat în Golful Prinţul William din Alaska, unde eşuarea petrolierului “Exon Valdez”, in 1989, a determinat deversarea în apele oceanului a 38000 tone petrol, care au afectat grav ecosistemel marine pe o suprafaţă de 1500 km2 . Cheltuielilie legate de îndepartarea poluării suportate de Compania Exon, proprietara vasului, au fost de 2,5 miliarde dolari.

Copyright © http://www.referat.evonet.ro ™