Copyright © http://www.referat.evonet.ro ™
Razboiul rece
1991) a fost o confruntare deschisă, nonmilitară (deşi a cauzat cursa înarmării) şi limitată, care s-a dezvoltat după Al Doilea Război Mondial între două grupuri de state care aveau ideologii şi sisteme politice diametral opuse. Într-un grup se aflau URSS şi aliaţii ei, cărora li se mai spunea şi Blocul răsăritean. Celălalt grup cuprindea SUA şi aliaţii lor, numiţi şi Blocul occidental. La nivel militar-politic a fost o confruntare între NATO (North Atlantic Treaty Organization, Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord) şi Pactul de la Varşovia. La nivel economic, a fost o confruntare între capitalism şi socialism. La nivel ideologico-politic a fost o confruntare între democraţiile liberale occidentale (aşa-numita "lume liberă," "societatea deschisă") şi regimurile comuniste totalitare (aşa-numita "societatea închisă"). Înfruntarea dintre cele două blocuri a fost numită "Războiul rece", deoarece nu s-a ajuns la confruntări directe militare dintre supraputeri (nu s-a ajuns la un război "cald"). S-a mai numit "Războiul Rece" şi datorită faptului că a fost purtat între foştii aliaţi din războiul împotriva regimului totalitar nazist, între două forme de regimuri politice care aveau aceleaşi rădăcini ideologice, adică lupta democratică pentru emanciparea omului de sub orice formă de dominaţie. "Războiul rece" a dominat politica externă a SUA şi a URSS încă din 1947, când s-a folosit pentru prima oară termenul, şi până la colapsul Uniunii Sovietice din 1991. Din punct de vedere al mijloacelor utilizate, Războiul Rece a fost o luptă în care s-au utilizat presiunea economică, ajutorul selectiv, manevrele diplomatice, propaganda, asasinatul, operaţiunile militare de intensitate mică şi iminentul război pe scară mare.Războiul Rece s-a încheiat o dată cu prăbuşirea regimurilor comuniste sovietice şi a URSS, supraputerea care s-a confruntat cu SUA, iar lumea care a rămas este dominată de o singură supraputere (condiţie descrisă de specialiştii în politică internaţională drept hegemonie globală a SUA într-o lume care însă este multipolară).
Războiul imaginar - parte integrantă a Războiului Rece
Termenul a fost lansat de către Mary Kaldor (The Imaginary War. Understanding the East-West Conflict. Basil Blackwell, Oxford, 1990). Războiul imaginar este o “tehnologie disciplinară” (termenul e preluat de la Michel Foucault) şi presupune un discurs care “exprimă şi legitimizează relaţiile de putere din societatea modernă”. Finalitatea “războiului imaginar” e aceea de a “menţine coeziunea socială” internă a societăţilor implicate în conflict, scopul fiind domestic, nu îndreptat în afară. Apariţia comunismului a extins pentru prima dată în istorie bazele controlului social prin teroare la scară continentală. Statele Unite au preluat, rafinat si promovat conceptul într-un ambalaj “user- friendly” ducând războiul imaginar impotriva duşmanului absolut (vezi Murray J. Edelman -Constructing the Political Spectacle, Chicago University Press, 1988 cap. 4, The Construction and Uses of Political Enemies) la următorul nivel, integrându-l dupa episoadele făţişe gen the red scare in cultura autohtonă pentru a-l putea reactualiza la nevoie. De actualitate sunt episoadele Saddam Hussein şi Osama bin Laden care au permis justificarea unor expresii ca “Axa Răului” (versus subînţeleasa axa a binelui), sau reactualizarea intr-un cadru de acceptare populara generala a expresiei (naziste) “război total”. Războiul imaginar a fost astfel un instrument de bază ce a permis pe plan intern acceptarea războiului rece pe o perioadă extinsă de timp.
Copyright © http://www.referat.evonet.ro ™
marți, 13 mai 2008
