Referate

Epoca de piatra
Epoca de piatra este o perioadă a preistoriei în care oamenii foloseau cu precădere unelte din piatră.
Termenul "Epoca de piatră" a fost folosit de arheologi pentru a denumi vasta perioadă premetalurgică din care uneltele din piatră au supravieţuit mult mai mult decât uneltele fabricate din alte materiale. Este prima dintre cele trei epoci, şi este împărţită în trei perioade:
• paleoliticul,
• mezoliticul,
• neoliticul.
Aceste trei perioade au şi ele la rândul lor alte subdiviziuni, însă în realitate succesiunea fazelor a variat considerabil de la o regiune la alta şi de la o cultură arheologică la alta.
Uneltele din piatră erau fabricate dintr-o varietate de tipuri de piatră. Spre exemplu, silexul era prelucrat pentru a fi folosită ca unealtă de tăiat sau pentru arme, iar bazaltul şi gresia erau folosite, spre exemplu, pentru măcinat. Lemnul, oasele, cochiliile de animale, tendoanele şi alte materiale erau de asemenea foarte folosite. În neolitic, sedimentele (cum ar fi argila) au fost folosite în olărit. Odată cu apariţia unor inovaţii în tehnologia prelucrării metalelor, a luat sfârşit epoca pietrei şi au început calcoliticul (epoca aramei) urmat de epoca bronzului şi ulterior de epoca fierului.
Evoluţia umană pe parcursul epocii pietrei
Epoca pietrei cuprinde o lungă perioadă de timp din istoria omenirii. Pe tot parcursul acestei perioade au avut loc importante schimbări climatice sau de altă natură care au influenţat evoluţia oamenilor. Omul modern este rezultatul acestei evoluţii care s-a încheiat o dată cu finalul epocii pietrei.
Paleolitic
Prima epocă din istoria omenirii, cunoscută sub denumirea de epoca pietrei cioplite sau paleolitic: palaios = vechi şi lithos = piatră (cuvinte greceşti), cuprinde cea mai lungă perioadă de timp (aproximativ între 1.000.000 şi 10.000/8000 î. Chr.). Geologic, corespunde pleistocenului sau epocii glaciaţiunilor din perioada cuaternară, când în structura geo-morfologică a pământului au loc schimbări importante, valabile şi pentru lumea vegetală şi animală. Caracteristica epocii paleolitice este totala dependenţă a hominizilor de natură. Economia avea un caracter „prădalnic”. Sursa principală de alimentaţie o oferea vânătoarea realizată în grup. În pleistocenul inferior apar primele unelte pentru vânătoare şi cules. Apare folosirea focului, schimbându-se astfel regimul alimentar, ceea ce va determina modificări şi în structura anatomică. În paleoliticul mijlociu, Neanderthalul folosea arme şi unelte de silex. În această perioadă se ajunge la o diviziune naturală a muncii: vânatul - îndeletnicire a bărbaţilor, iar culesul - practicat de femei. O altă îndeletnicire era aceea a pescuitului. În paleoliticul superior, Homo sapiens fosilis produce cuţite, străpungătoare, răzuitoare şi dălţi lucrate prin tehnica aşchierii, având ambele margini ascuţite. Apare tehnica prelucrării osului, fildeşului şi cornului. În paleoliticul superior, vânătoarea se realiza şi cu ajutorul arcului. La început, se locuia în aşezările în aer liber, dar căutau să se adăpostească şi în peşteri, pentru ca, în paleoliticul mijlociu, Neanderthalienii să-şi construiască colibe prevăzute chiar şi cu vetre, spaţiu pentru dormit, activităţi domestice sau de evacuare. Se constată o creştere a densităţii şi o oarecare stabilitate într-un anumit loc. În aceeaşi perioadă, erau folosite şi adăposturi sub stânci. Apare, totodată, tendinţa de concentrare a grupurilor umane şi de revenire periodică în acelaşi loc.
Epipaleolitic/Mezolitic
Perioada dintre sfârşitul ultimei ere glaciare, cu aproximativ 10.000 de ani în urmă, până acum aproximativ 6.000 de ani in urmă, este caracterizată prin ridicarea nivelului mărilor şi nevoia de adaptare la un mediu în continuă schimbare şi identificarea de noi surse de hrană. Ca urmare a acestor schimbări se poate observa o creştere în folosirea uneltelor din microlit. Acestea erau provenite din uneltele paleolitice anterioare, din această cauză primind numele de Epipaleolitice. Cu toate acestea, in Europa este folosit termenul mezolitice (mijlocul epocii de piatră), deoarece uneltele (şi mediul de trai) erau importate din Estul Apropiat. Acolo, uneltele microlitice făceau posibilă vânătoarea mai eficientă, în timp ce aşezări mai avansate, cum ar fi Lepenski Vir, se dezvoltau pe baza pescuitului. Domesticirea şi folosirea câinilor ca ajutor la vânătoare datează, probabil, tot din această perioadă.
Neolitic


Neoliticul (Noua Epocă de Piatră) este caracterizat prin adoptarea agriculturii (aşa-numita Revoluţie Neolitică), prin dezvoltarea olăritului şi prin crearea unor aşezări mai mari şi mai complexe, cum ar fi Çatal Hüyük sau Ierihon. Primele culturi Neolitice au apărut în jurul 8000 î.Chr. în Semiluna Fertilă, o regiune istorică în formă de semilună, cuprinzând Levantul, Mesopotamia, şi Egiptul Antic. Agricultura şi cultura din această zonă s-au răspândit mai apoi spre zona mediteraneeană, a Indului, China, şi Asia de Sud-Est.
Datorită nevoii crescânde în ceea ce priveşte recoltarea şi prelucrarea plantelor, obiectele din piatră - şlefuită sau nu - au devenit mai răspândite. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în ceea ce priveşte uneltele pentru măcinat, tăiat sau secţionat. Au fost ridicate primele construcţii de scară mare, inclusiv turnuri sau ziduri (e.g., Ierihon), dar şi situri pentru diferite ritualuri (e.g., Stonehenge). Acestea arată faptul că existau resurse suficiente şi un nivel de cooperare ridicat, care a permis unor grupuri extinse să lucreze la aceste proiecte. În ce măsură a influenţat acest lucru dezvoltarea elitelor şi a ierarhiilor sociale este o problemă supusă dezbaterii. Există dovezi timpurii ale unui comerţ organizat, propriu neoliticului. Oamenii din aşezările nou-înfiinţate importau bunuri exotice de la mari distanţe. Skara Brae, aflată pe insula Orkney, este unul din cel mai bune exemple de aşezare Neolitică din Europa. Comunitatea conţine paturi de piatră, rafturi, chiar şi o toaletă de interior, legată prin canalizare rudimentară de un pârâu.


Skara Brae, Scoţia. Cel mai complexă aşezare neolitică din Europa
Cultura materială a epocii de piatră
Mâncarea şi băutura
Sursele de hrană ale oamenilor vânător-culegător din epoca de piatră includeau atât animale cât şi plante care aparţineau mediului natural în care aceştia trăiau. Aceştia consumau cu preferinţă organele animalelor, inclusiv ficatul, rinichii şi creierul. Nu consumau foarte multe lactate sau plante bogate în carbohidraţi, precum legumele sau cerealele.
Se pare că două treimi din necesarul de energie erau acoperite din mâncăruri de origine animală.[1] Conţinutul de grăsime era aproximativ acelaşi cu cel din prezent, însă raportul tipurilor de grăsimi consumate era altul: raportul între Omega-6 şi Omega-3 era de circa 3:1 faţă de 12:1 cum este astăzi.
Către sfârşitul ultimei ere glaciare, cu 15.000-9.000 de ani în urmă, a avut loc o extincţie pe scară largă a mamiferelor mari (megafauna mamiferă) în Asia, Europa, America de Nord şi Australia. Aceasta a fost prima extincţie din holocen, şi ar fi putut modifica modul de alimentare al oamenilor din acea perioadă. O dată cu dezvoltarea agriculturii, alimentele din plante au început să joace de asemenea un rol tot mai important în alimentaţia oamenilor.
Locuinţele
Se crede că prima structură artificială a fost construită în Africa de Est de către homo habilis acum aproximativ 2.000.000 de ani, constând în pietre stivuite pentru a ţine crengile de copaci în loc. Un aranjament similar de pietre, de formă circulară, considerat vechi de 500.000 de ani a fost descoperit la Terra Amata, lângă Nisa (Franţa). Alte habitate umane din epoca de piatră sunt:
• o structură similară unui cort într-o peşteră în apropiere de Grotte du Lazaret , Nisa, Franţa.
• o structură cu acoperiş susţinut de scânduri, descoperită la Dolni Vestonice, Republica Cehă, de acum 23.000 de ani. Zidurile erau din pietre şi blocuri din lut.
• mai multe colibe din oase de mamut au fost descoperite în Europa de Est şi Siberia. Oamenii care le-au fabricat erau vânători de mamuţi specializaţi. Asemenea colibe s-au găsit pe valea Niprului, în Ucraina, în Moravia (Republica Cehă) şi în sudul Poloniei.
• un cort din piei de animal de acum 12.000-17.000 de ani (din magdalenian) a fost descoperit la Plateau Parain, Franţa.
Artă
Arta preistorică poate fi urmărită doar pe baza obiectelor descoperite. Muzica preistorică este reconstituită pornind de la instrumentele găsite, iar arta parietală poate fi găsită pe rocile de orice fel. Se împarte în petroglife şi picturi rupestre, Arta e posibil să fi avut o funcţie religioasă.
Picturi rupestre


o pictură rupestră din Bhimbetka, India, un loc al patrimoniului mondial
Picturile rupestre erau pictate pe pietre şi erau reprezentări mai naturale decât petroglifele. În perioada paleolitică, reprezentarea de fiinţe umane în picturile rupestre era redusă. În general, erau reprezentate animale: nu doar animelele care erau o sursă de hrană, ci şi animale ce reprezentau forţa, precum rinocerii sau felinele (precum în Peştera Chauvet). Uneori, erau desenate semne asemenea punctelor. Printre reprezentările umane se numără şi amprente ale mâinile şi imagini jumătate om/jumătate animal. Peştera Chauvet din departamentul Ardèche, Franţa, are cele mai importante picturi rupestre din paleolitic, datate în jurul anului 31.000 î.Hr. Picturile din Altamira, Spania, au fost create între 14.000 şi 12.000 î.Hr., şi prezintă, între altele, bizoni. Printre cele mai cunoscute peşteri ce conţin picturi rupestre se numără Lascaux, Dordogne, Franţa, cele de acolo fiind executate între 15.000 şi 10.000 î.Hr.
Sensul picturilor rămâne necunoscut. Peşterile nu se aflau într-o zonă locuită, şi e posibil să fi fost folosite în scopuri rituale sezoniere. Animalele sunt însoţite de semne ce sugerează un scop magic. Simbolurile în formă de săgeată de la Lascaux au fost uneori interpretate ca având rol de calendar sau almanah, dar dovezile rămân neconcludente.[2] Cea mai importantă pictură din mezolitic este cea a războinicilor în marş, de la Cingle de la Mola, Castellón, Spania, datată între 7.000 şi 4.000 î.Hr. Tehnica folosită consta probabil în suflarea sau scuiparea pigmenţilor pe piatră. Picturile sunt relativ naturaliste, deşi stilizate. Figurile nu sunt tridimensionale, deşi se suprapun.[3]
Ritualuri şi credinţe ale epocii de piatră
Studiile moderne şi analizele detaliate ale desoperirilor din perioada epocii de piatră indică anumite ritualuri şi credinţe ale omenilor de atunci. Se crede acum că activităţile epocii de piatră cuprindeau mai mult decât necesităţile imediate de procurare a hranei şi găsirea unui adăpost. Erau practicare ritualuri specifice legate de moarte şi îngropare, deşi difereau în mod sigur în stil şi execuţie între culturi. Mai multe situri din epoca de piatră din diferite părţi ale lumii prezintă urme de dans şi de ritualuri de iniţiere.
Epoca de piatră în prezent
Antropologii au folosit mai multe triburi pentru a studia şi interpreta viaţa din epoca de piatră. Asemenea triburi există în Papua Noua Guinee, Insulele Andaman şi Nicobar (India), Filipine, Africa şi America de Sud.
Epoca de piatră în cultura populară
Ca termen argotic, "epoca de piatră" poate fi folosit pentru a descrie o civilizaţie sau grup de oameni moderni ce trăiesc în condiţii relativ primitive. Fraza a-i trimite în epoca de piatră implică un atac violent care distruge infrastructura ţintei, obligând supravieţuitorii să recurgă la folosirea tehnologiilor primitive pentru supravieţuire.
Imaginea unui sălbatic ce locuieşte în peşteră este cel mai des asociată cu a oamenilor ce trăiau în acea perioadă, lucru nu întotdeauna corect.[necesită citare]. În unele filme, jocuri şi desene animate, precum familia Flinstone, oamenii din epoca de piatră sunt înfăţişaţi coexistând cu dinozaurii, lucru neconfirmat de descoperirile arheologice, şi respins de majoritatea covârşitoare a comunităţii ştiinţifice.