Copyright © http://www.referat.evonet.ro ™

Evoluţia statului Asăneştilor


În vremurile vechi, romanitatea dunăreană cuprindea ambele maluri ale Dunării. Formaţiuni administrative precum Vlahia Mare din Thessalia sau episcopia vlahilor (1020) atestă importanţa elementului vlah sud-dunărean.
În 1185, fraţii Petru şi Asan se răscoală împotriva administraţiei bizantine care vrea să le suprime controlul asupra acestei ţări şi privilegiile fscale, obţinând o victorie cu ajutorul vlahilor nord-dunăreni şi a cumanilor.
Astfel ia fiinţă statul vlaho-bulgar, format din bulgari, cumani şi alte naţiuni în număr mai mic, dar în special vlahi.
Ioniţă cel Frumos (Caloian : 11197-1207), fiind presat de ofensiva catolică şi de cea bizantină, se hotăreşte să treacă la catolicism, recurgând la Papa Inocenţiu al III-lea. Din scrisoarea acestuia, în care arată originea romană a poporului vlaho-bulgar, rezultă ca acesta era format şi din vlahi.
Ioan Asan al II-lea (1218-1241) a fost domnitorul în timpul căruia Statul vlaho-bulgar atinge apogeul politic. Se revine la religia ortodoxă.
Statul se destramă din cauza scăderii treptate a importanţei elementului vlah, urmându-se tradiţia politică a fostului Ţarat Bulgar.
Statul vlaho-bulgar s-a extins o vreme şi la nord de fluviu, consolidând astfel relaţiile dintre cele două părţi ale romanităţii dunărene. Din acestă perioadă datează probabil introducerea limbii slavone ca limbă bisericească la nordul Dunării şi influenţele vlaho-bulgare în organizarea instituţiilor statului medieval românesc. Statul Asăneştilor a contribuit totodată la menţinerea legăturilor politice şi culturale cu Bizanţul.
Copyright © http://www.referat.evonet.ro