Copyright © http://www.referat.evonet.ro ™
Schliemann
Heinrich Schliemann este unul din oamenii ce au fãcut descoperiri asupra lumii antice, a civilizatiilor strãvechi. Din mare admiraþie si dragoste pentru aceastã lume anticã si-a botezat fiul Agamemnon, fiica Andromaca iar pe servitorii sãi Pelops si Teelaman; întreaga sa viatã si avere le-a închinat lui Homer.
Prima poveste pe care acest neobosit cãutãtor neamþ a auzit-o de la tatãl sãu a fost una despre Ulise, Ahile si Menelau. La vârsta de opt ani si-a anunþat familia cã intenþioneazã sã descopere Troia si sã le demonstreze profesorilor de istorie cã se înselau atunci când negau existenþa acesteia. Doi ani mai târziu Schliemann scrie o lucrare în latinã pe aceastã temã. La nici 16 ani pãrea cã îi trecuserã aceste obsesii legate de lumea cântatã de Homer, fiind angajat ca bãiat de prãvãlie într-o bãcãnie. Desigur cã aici nu putea face descoperiri arheologice. Dupã puþin timp se îmbarcã pe un vas spre America, pentru a-ºi cãuta norocul. Dar la câteva zile de la plecare vaporul s-a scufundat iar el a fost salvat ajungând pe þãrmul Olandei.
Considerând cã ce se întâmplase era un semn al destinului tânãrul se apucã de comerþ. Ajunge un negustor avut la numai 25 de ani iar la 36 de ani un capitalist bogat, pe care nu l-ai fi bãnuit cã între afacerile sale îl studia pe Homer. Fiind obligat de meserie sã cãlãtoreascã, el a învãþat limba locurilor prin care fusese. Jurnalul sãu era scris în limba locului în care se afla în momentul notãrilor. Pe lângã germanã Schliemann ºtia acum : olandeza, franceza, engleza, italiana, spaniola, portugheza, suedeza, poloneza, rusa, araba. Cu toate acestea gândurile sale mergeau tot spre vechea Grecie. Brusc îºi închide biroul ºi magazinul iar soþiei sale de origine rusã îi face cunoscut faptul cã el intenþioneazã sã se stabileascã în Troia. Femeia a dorit sã ºtie unde se aflã acest oraº de care nu auzise pânã atunci. Henrich Schliemann i-a arãtat pe hartã locul unde ar fi trebuit sã fie. Femeia a cerut divorþul iar el nu a avut nici o obiecþie. A dat un anunþ pentru a-ºi gãsi o altã nevastã dar aceasta trebuia neapãrta sã fie grecoiacã. Femeia cu care s-a cãsãtorit dupã un ritual homeric era cu 28 de ani mai tânãrã decât el; a instalat-o la Atena într-o vilã cu numele Bellerofante. A acceptat cu greu ca cei doi copii care au venit pe lume din aceastã cãsãtorie sã fie botezaþi. În timpul ceremoniei preotul a fost rugat sã rosteascã ºi niºte strofe din Iliada.
În anul 1870 se afla în locul unde Homer susþinea cã se afla îngropatã cetatea Troia, fapt negat de toþi arheologii. Dupã un an a reuºit sã obþinã de la guvernul turc, autorizaþia de a face sãpãturi pe coasta unui deal, la Hissarlâk. Dupã eforturi zadarnice ºi cheltuieli enorme, care au durat 12 luni, târnãcopul a lovit ceva care nu pãrea piatrã. S-a dovedit a fi un cufãr de aramã iar Schliemann a exclamat cã acesta este „tezaurul lui Priam“, tezaur ce avea mii ºi mii de obiecte de aur ºi argint. Schliemann ºi-a concediat lucrãtorii ºi a luat cufãrul la el împodobind-o pe soþia lui cu bijuterii care erau exact aºa cum le descrise Homer. A vestit pe toþi arheologii despre descoperirea fãcutã dar nimeni nu l-a crezut. Doar guvernul turc l-a crezut dar numai pentru a-l da în judecatã pentru însuºirea ilegalã de lucruri aparþinând statului turc. Câþiva învãþaþi precum : Viechow, Daerpfeld ºi Bournof au fost la faþa locului ºi s-au plecat în faþa evidenþei. La rândul lor s-au apucat sã sape pe cont propriu. Au descoperit ruinele a nouã aºezãri dar nu ºtiau care dintre acestea este adevãrata cetate.
Între timp Schliemann rezolva încurcãtura cu guvernul turc. Pentru a fi cât main bine protejate, el a trimis toate obiectele care compuneau comoara Muzeului de Stat din Berlin. A plãtit guvernului turc pentru paguba produsã ºi ºi-a continuat sãpãturile vrând sã gãseascã printre ruinele de la Micene mormântul ºi rãmãºiþele pãmânteºti ale lui Agamemnon pentru a dovedi cã Homer spusese adevãrul despre Troia, despre rãzboiul troian ºi protagoniºtii acestuia. Sãpãturile au scos la ivealã subsolurile palatului lui Atreu unde s-au gãsit sarcofage cu schelete ºi bogãþii aparþinând unor suverani ce se credea cã fãceau parte doar din imaginaþia lui Homer. Schliemann a telegrafiat regelui Greciei spunând: „Majestate v-am descoperit strãmoºii.“ Scepticii din întrega lume au primit însã lovitura lui de graþie când a plecat la Tirint ºi pe baza indicaþiilor lui Pausanias a dezgropat zidurile ciclopice ale palatului lui Proteu, al lui Perseu ºi al Andromedei.
Dupã ce a cutremurat temeliile ipotezelor ºi tezelor despre reconstituirea preistoriei greceºti, în care scrierile lui Hoemer ºi ale lui Pausanias aparþineau de deomeniul imaginaþiei Schliemann, ajuns acum la aproape 70 de ani, a murit în anul 1890. Poate se grãbise în entuziasmul sãu sã-i atribuie lui Priam tezaurul descoperit pe dealul de la Hissarlâk ºi lui Agamemnon scheletul gãsit în sarcofagul de la Micene. Ultimii ani din viaþã i-a atribuit polemizãrii cu acei care se îndoiau de aceste descoperiri, dovedind însã mai multã violenþã decât putere de convingere.
El însã se considera contemporan cu Agamemnon ºi-i trata pe arheologii timpului de le trei milenii înãlþime. Viaþa lui a fost una dintre cele mai norocoase, mai frumoase ºi mai deplin trãitã de un om. Nimeni nu-i va putea contesta meritul de a fi adus luminã în bezna ce a înconjurat istoria grecilor pânã la Licurg.
Urmând exemplul sãu, alþi arheologi au demonstrat cã în ceea ce învãþase Schliemann de la Homer exista un adevãr ºi anume acela cã în timpul civilizaþiei cretane dar independent de ea s-au dezvoltat civilizaþiile mai puþin înfloritoare ce ºi-au avut naºterea în Argos ºi Tirint. Aceastã civilizaþie s-a numit micenianã. Realizarea acesteia s-a fãcut de cãtre Perseu cu 16 secole Î.H. neºtiindu-se însã cãrei rase de oameni a aparþinut poporul sãu. Se ºtie totuºi cã pe teritoriul Greciei se aflau multe sãtuleþe ca Sparta, Delfi... Acestea au avut contact cu locuitorii Cretei, copiind un pic din civilizaþia lor. Au avut ºi o micã industrie cât de cãt dezvoltatã. Se ºtie de asemenea cã limba lor nu a avut nimic comun cu limba greacã.
Aceastã civilizaþie a devenit ca atare numai dupã civilizaþia aheilor, veniþi din nord care în secolul al XIII-lea Î. H. au cucerit Peloponesul, l-a unificat ºi a implantat regatele pe care le descrie Homer ca trubadur ; el nu povesteºte nimic despre aceastã invazie care rãmâne încã o ipotezã.
Dezvãluirile fãcute de Schliemann au îmbogãþit istoria, sãrãcind legenda lui Homer cu câteva zeci de personaje de prin ordin.
Datoritã lui Schliemann au fost luminate câteva secole, chiar dacã era lumina nesigurã a primilor zori, pe baza cãreia le putem explora azi mai bine.
Copyright © http://www.referat.evonet.ro ™
marți, 13 mai 2008
