Copyright © http://www.referat.evonet.ro ™
Uniunea europeană
Uniunea europeană (UE, vezi şi nume alternative) este o entitate politică, socială şi economică, dezvoltată în Europa, ce este compusă din 27 ţări. Este considerată a fi o construcţie sui generis, situându-se între federaţie şi confederaţie.
Instituţii
Sub prevederile articolului 7 al Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, revizuit ulterior prin tratatele integrării europene, principalele instituţii ale Uniunii Europene sunt:
• Parlamentul European, care reprezintă cetăţenii Uniunii Europene, şi care este ales prin vot direct de către aceştia
• Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştri), care reprezintă fiecare stat membru
• Comisia Europeană, care reprezintă interesele generale ale UE
• Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, care se îngrijeşte de respectarea legilor europene
• Curtea Europeană de Conturi, care verifică finanţarea activităţilor UE
Sistemul politic al Uniunii Europene
Sistemul politic al Uniunii Europene este definit într-o serie de tratate. Ultimul dintre aceste tratate este Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa. Tratatele actuale şi viitoare stabilesc pentru politica Uniunii Europene o serie de instituţii. Sistemul politic rezultat din aceste acte reflectă prin structura sa principiul democratic al separării puterilor în stat în puterea legislativă, executivă şi juridică, iar în ce priveşte procesul legislativ urmăreşte principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii.
Membri
În prezent, Uniunea are 27 membri, dintre care şase membri fondatori din 1958:
• Belgia
• Franţa
• Germania
• Italia
• Luxemburg
• Ţările de Jos
Alte 21 state au aderat succesiv:
• 1973:
o Danemarca
o Irlanda
o Regatul Unit
• 1981:
o Grecia
• 1986:
o Spania
o Portugalia
• 1995:
o Austria
o Finlanda
o Suedia
• 2004:
o Cipru
o Estonia
o Letonia
o Lituania
o Malta
o Polonia
o Republica Cehă
o Slovacia
o Slovenia
o Ungaria
• 2007:
o Bulgaria
o România
Alte trei ţări, Croaţia, Republica Macedonia şi Turcia (asociată din 1963 şi în uniune vamală din 1996), sunt oficial candidate la aderarea la Uniunea Europeană.
România şi Bulgaria au devenit state membre cu drepturi depline la 1 ianuarie 2007. Cele două state au îndeplinit criteriile de aderare iar Tratatul de aderare a Republicii Bulgare şi României, semnat de reprezentanţii statelor membre UE şi de cei ai României şi Bulgariei la Abaţia Neumünster din Luxemburg la 25 aprilie 2005, a fost ratificat de parlamentele naţionale ale tuturor statelor membre ale UE.
Turcia este un candidat oficial la aderarea la Uniunea Europeană. Ambiţiile europene ale Turciei datează de la Acordurile de la Ankara din 1963. Turcia a început negocieri preliminare la 3 octombrie 2005. Totuşi, analiştii consideră ca această ţară nu va adera mai devreme de 2015, datorită numărului mare de reforme economice şi sociale care trebuie întreprinse. De la acordarea statutului de ţară candidată, Turcia a implementat reforme permanente în privinţa drepturilor omului, a abolit pedeapsa cu moartea, a oferit drepturi culturale minorităţii kurde, şi a avansat în rezolvarea diferendului cipriot. Totuşi, datorită diferenţelor religioase şi culturale în relaţie cu restul Europei, Turcia se loveşte de o opoziţie puternică din partea guvernelor conservatoare şi religioase ale statelor membre, în special Franţa, Germania, Austria, Grecia, Cipru şi Slovenia.
Croaţia este un alt stat candidat la aderare. Aderarea ar putea avea loc până în 2010, deşi procesul de aderare a fost încetinit printre altele de necooperarea Croaţiei cu Tribunal internaţional pentru crime de război de la Haga. La 9 noiembrie 2005, Comisia Europeană a recomandat acordarea statutului de candidat Macedoniei, devenind astfel cea de a treia republică ex-iugoslavă care câştigă acest statut.
Trei dintre statele AELS (EFTA), Islanda, Liechtenstein şi Norvegia, sunt membre ale Spaţiului Economic European (SEE/EEA), statut care le permite acestora participarea în cea mai mare parte a aspectelor pieţei unice a EU, fără obligaţia de a adera. Elveţia, cel de-al patrulea stat EFTA, a respins participarea în EEA printr-un referendum, dar a stabilit mai multe tratate bilaterale care au un rol similar.
Pentru a putea adapta instituţiile europene la o uniune cu 25 de state, au fost prevăzute câteva modificări în Tratatul de la Nisa, intrat în vigoare în 2003.
Teritoriul şi populaţia UE au crescut printre altele şi după reunificarea germană din 1990, în timp ce înainte fuseseră diminuate (mai ales suprafaţa) prin retragerea Groenlandei (parte a Danemarcei) în 1985, după un referendum negativ.
[modifică] Teritoriu
State
în română în limba locală *
Austria
Österreich AT
Belgia
België/Belgique BE
Bulgaria
Bălgarija BG
Cipru
Kypros CY
Danemarca
Danmark DK
Estonia
Eesti EE
Finlanda
Suomi FI
Franţa
France FR
Germania
Deutschland DE
Grecia
Ellada GR
Irlanda
Éire IE
Italia
Italia IT
Letonia
Latvija LV
Lituania
Lietuva LT
Luxemburg
Luxembourg LU
Malta
Malta MT
Polonia
Polska PL
Portugalia
Portugal PT
Regatul Unit
United Kingdom UK
Republica Cehă
Česká republika CZ
România
România RO
Slovacia
Slovensko SK
Slovenia
Slovenija SI
Spania
España ES
Suedia
Sverige SE
Ţările de Jos
Nederland NL
Ungaria
Magyarország HU
State candidate
FRIM**
Republica Makedonija MK
Croaţia
Hrvatska HR
Turcia
Türkiye TR
Regiuni ultraperiferice ale Uniunii Europene
• Departamente franceze ultramarine: Guiana Franceză (GF) - Guadelupa (Franţa) (GP) - Réunion (RE) - Martinica (MQ)
• Regiuni autonome în Portugalia: Madeira (Mad) - Azore (Azo)
• Comunitatea autonomă spaniolă Insulele Canare (Can)
(*) = Abreviere - Acronim - Siglă
(**) = FRIM = Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. Este numele cu care UE a recunoscut oficial Republica Macedonia (aceasta fiind denumirea oficială din Constituţia macedoneană, nerecunoscută la insistenţele Greciei).
Note:
• Deşi oficial întregul Cipru este stat membru al Uniunii Europene, prevederile Uniunii se aplică doar în partea de sud a insulei.
• Statele membre pot avea alte teritorii ultraperiferice în care nu se aplică prevederile Uniunii
[modifică] Istorie
Pentru detalii, vedeţi articolul Istoria Uniunii Europenevedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].
Tentative de unificare a naţiunilor europene au existat încă dinaintea apariţiei statelor naţionale moderne. Acum trei mii de ani, Europa era dominată de celţi, iar mai târziu a fost cucerită şi condusă de Imperiul Roman, centrat în Mediterană. Aceste uniuni timpurii au fost create cu forţa. Imperiul Franc al lui Carol cel Mare şi Sfântul Imperiu Roman au unit zone întinse sub o singură administraţie pentru sute ani. Uniunea vamală a lui Napoleon şi mai recentele cuceriri ale Germaniei naziste din anii 1940 au avut doar o existenţă tranzitorie.
Dată fiind diversitatea lingvistică şi culturală a Europei, aceste încercări au implicat de obicei ocupaţia militară a naţiunilor, conducând la instabilitate; unele încercări, însă, au durat mii de ani şi au fost însoţite de progrese economice şi tehnologice, aşa cum s-a întâmplat cu Imperiul Roman în timpul aşa-numitei Pax Romana. Una dintre primele propuneri pentru o unificare paşnică prin cooperare şi egalitatea statutului de membru a fost făcută de Victor Hugo în 1851. În urma catastrofelor provocate de primul şi al doilea război mondial, necesitatea formării unei (ce a devenit mai târziu) Uniuni Europene a crescut, din cauza determinării de a reconstrui Europa şi de a elimina posibilitatea unui nou război. Acest sentiment a dus în cele din urmă la formarea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului de către Germania (de vest), Franţa, Italia şi ţările din Benelux. Acest lucru a fost posibil prin semnarea în aprilie 1951 a Tratatului de la Paris, care a intrat în vigoare în iulie 1952.
Istoria, structura şi tratatele Uniunii Europene
1952
1958
1967
1993
1999
2003
?
Comunităţile Europene: CECO, CEE, Euratom Uniunea Europeană (UE)
Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO)
Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA sau Euratom)
Comunitatea Economică Europeană (CEE)
Comunitatea Europeană (CE)
Justiţie şi afaceri interne (JAI)
Cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală (CPJMP)
Politica externă şi de securitate comună (PESC)
Tratatul de la
Paris
Tratatele de la
Roma
Tratatul de
fuziune
Tratatul de la
Maastricht
Tratatul de la
Amsterdam
Tratatul de la
Nisa
Constituţia
Europeană
"TREI PILONI" - Comunităţile Europene (CE, Euratom), Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC), Justiţie şi Afaceri Interne
Prima uniune vamală totală, denumită iniţial ca Comunitatea Economică Europeană (informal chiar şi Piaţa Comună), a fost creată prin Tratatul de la Roma în 1957 şi implementată la 1 ianuarie 1958. Aceasta din urmă s-a transformat în Comunitatea Europeană care este în prezent "primul pilon" al Uniunii Europene. UE a evoluat dintr-un organ comercial într-un parteneriat economic şi politic. Definitivarea Uniunii Europene s-a făcut prin ratificarea de către ansamblul ţărilor membre ale Comunităţii Europene a Tratatului de la Maastricht (Olanda), pe 7 februarie 1992. Ca preşedinte al Convenţiei pentru Viitorul Europei, fostul preşedinte francez Valéry Giscard d'Estaing a propus schimbarea numelui Uniunii Europene în Europa Unită, dar această moţiune nu a fost aprobată.
[modifică] Integrarea României în Uniunea Europeană
Pentru detalii, vedeţi articolul Integrarea României în Uniunea Europeanăvedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].
România a fost prima ţară din Europa centrală şi de est care a avut relaţii oficiale cu Comunitatea Europeană. În 1974, o înţelegere a inclus România în Sistem Generalizat de Preferinţe al Comunităţii iar un acord asupra produselor industriale a fost semnat în 1980.
Ceremonia de semnare a Tratatului de aderare a Republicii Bulgaria şi României s-a desfăşurat pe 25 aprilie 2005 la Abaţia Neumünster din Luxemburg.
Relaţiile diplomatice ale României cu Uniunea Europeană datează din 1990, urmând ca în 1991 să fie semnat un Acord de Comerţ şi Cooperare. Acordul european a intrat în funcţiune în februarie 1995. Prevederile comerciale au fost puse în aplicare începând din 1993 printr-un "Acord Interimar". România a trimis solicitarea de a deveni membru pe 22 iunie 1995. În iulie 1997, Comisia şi-a publicat "Opinia asupra solicitării României de a deveni membră a Uniunii Europene". În anul următor, a fost întocmit un "Raport privind progresele României în procesul de aderare la Uniunea Europeană". În următorul raport, publicat în octombrie 1999, Comisia a recomandat începerea negocierilor de aderare cu România (cu condiţia îmbunătăţirii situaţiei copiilor instituţionalizaţi şi pregătirea unei strategii economice pe termen mediu). După decizia Consiliului European de la Helsinki din decembrie 1999, negocierile de aderare cu România au început la 15 februarie 2000.
Obiectivul României este de a obţine statutul de membru cu drepturi depline în 2007. La summit-ul de la Thessaloniki (Salonic) din 2004 s-a declarat că Uniunea Europeană sprijină acest obiectiv.
În Raportul de ţară din 2003, întocmit de baroana Emma Nicholson, parlamentară europeană în grupul popularilor creştin-democraţi, se menţionează că "Finalizarea negocierilor de aderare la sfârşitul lui 2004 şi integrarea în 2007 sunt imposibile dacă România nu rezolvă două probleme structurale endemice: eradicarea corupţiei şi punerea în aplicare a reformei". Recomandările destinate autorităţilor române privesc: măsurile anticorupţie, independenţa şi funcţionarea sistemului judiciar, libertatea presei, stoparea abuzurilor politiei.
Amendamentul 19 al aceluiaşi raport a dat cele mai multe emoţii la Bucureşti, deoarece în acesta se propunea iniţial suspendarea negocierilor cu România. "Parlamentul European cere Comisiei o analiză detaliată şi o monitorizare permanentă a problemelor menţionate în raport şi raportarea acestora către parlament. Prin urmare, recomandă Comisiei şi Consiliului să reorienteze strategia de aderare a României, pentru a îndruma această ţară către un stat de drept. (...) Cere Comisiei să stabilească de urgenţă un plan pentru o monitorizare mai bună şi mai eficientă a implementării acelei părţi a legislaţiei europene deja adoptate de România, în special în ceea ce priveşte justiţia şi afacerile interne", se arată în amendament.
După dezbaterea din Parlamentul European, raportului i s-a dat câştig de cauză, însă s-au realizat câteva schimbări care au moderat tonul acestuia. România a reacţionat imediat prin realizarea unui plan de acţiune pentru anii dinaintea aderării. Până la sfârşitul anului şi pe parcursul anului 2004, Uniunea Europeană a dat semnale bune în privinţa României iar la summit-ul de la Bruxelles din 2004, primul al uniunii lărgite, România a primit asigurări că face parte din primul val al extinderii alături de Bulgaria şi celelalte 10 state care au aderat la 1 mai la Uniune şi că Uniunea Europeană are în vedere integrarea acesteia la 1 ianuarie 2007, conform planului.
România a încheiat negocierile de aderare în cadrul summitului UE de iarnă de la Bruxelles din 17 decembrie 2004. Tratatul de aderare a fost semnat pe 25 aprilie 2005 la Abaţia Neumünster din Luxemburg, iar cele două ţări au aderat la 1 ianuarie 2007.
[modifică] Structura UE
Uniunea Europeană
Primul pilon (supranaţional-federaţie)
Al doilea pilon (interguvernamental-confederaţie)
Al treilea pilon (interguvernamental-confederaţie)
Comunităţile Europene (CE) Politica externă şi de securitate comună (PESC) Cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală (JAI)
• Politica agricolă comună
• Uniune vamală şi Piaţa internă
• Politica în domeniul conncurenţei , Subvenţii de stat
• Politică structurală
• Politică comercială
• Uniunea Economică şi Monetară
• Cetăţenia europeană
• Educaţie şi Cultură
• Cercetare şi Mediul înconjurător
• Reţele transeuropene
• Sănătate
• Protecţia consumatorului
• Politică socială
• Politica comună de imigraţie
• Politica în domeniul azilului
• Protecţia frontierelor
Politica externă:
• Cooperare
• Menţinerea păcii
• Observatorii electorali şi Trupele comune de intervenţie
• Drepturile omului
• Democraţie
• Asistenţa acordată statelor terţe
Politica de securitate:
• Politica europeană de securitate şi apărare
• Dezarmarea
• Aspectele economice ale dezarmării
• Sistemul european de securitate • Trafic de droguri şi Trafic de arme
• Trafic de carne vie
• Terorismul
• Infracţiuni împotriva minorilor
• Crimă organizată
• Corupţie, coruptibilitate şi înşelăciune
Consiliul European (funcţional şi juridic este supraordonat organelor UE, nefiind un organ UE) Comisia Europeană
Consiliul Uniunii Europene
(Consiliul de Miniştri) Parlamentul European
• Ia decizii fundamentale
• Stabileşte liniile şi obiectivele generale • Propune legi
• Aplică planul bugetar
• Veghează la aplicarea legilor europene, a bugetului şi a programelor uniunii • Decide asupra proiectelor de lege ale Comisiei
• Stabileşte bugetul
• Încheie tratate internaţionale • Votează asupra legilor privind bugetul, în cazul respingerii apare procesul de negociere cu Consiliul de Miniştri
[modifică] Parlamentul European
Pentru detalii, vedeţi articolul Parlamentul Europeanvedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].
Parlamentul European cu sediul la Strasbourg este adunarea reprezentativă a celor 460 de milioane de locuitori ai Uniunii Europene, urmând ca după extinderea din 2007 să reprezinte aproape 490 de milioane de europeni. În mare, tendinţele europene din statele membre se reflectă în fracţiunile politice de pe scena europeană.
Parlamentul are trei puteri importante:
• Puterea legislativă reprezintă adoptarea legilor europene (foi de parcurs, ordonanţe, decizii).
• Puterea bugetară, deci poate să exercite o influenţă asupra cheltuielilor comunităţii.
• Puterea de supraveghere democratică se exercită asupra Comisiei Europene. PE îşi spune părerea despre numirea membrilor comisiei şi poate să depună o moţiune împotriva acesteia.
Din 2005, România are 35 de observatori în parlament, iar în 2007, numărul acestora va scădea la 33, dar aceştia vor primi drepturi egale cu cele ale oricăror parlamentari europeni.
[modifică] Însemnele Uniunii Europene
Pentru detalii, vedeţi articolul Însemnele Uniunii Europenevedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].
Simbolurile Uniunii Europene se referă la drapelul, imnul, deviza şi moneda acesteia, conform Articolului IV-1 din proiectul de constituţie europeană. Potrivit constituţiei (care nu a intrat încă în vigoare) drapelul Uniunii este un cerc format din douasprezece stele, pe fond albastru, imnul este extras din Simfonia a 9-a, Odă Bucuriei de Ludwig van Beethoven, deviza este Unită în diversitate (deviza actuală este Unitate în diversitate), iar moneda acesteia este euro.
[modifică] Constituţia Europeană
Pentru detalii, vedeţi articolul Constituţia europeanăvedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].
Pe 18 iulie 2003, proiectul final al tratatului constituţional (oficial Tratat de instituire a unei Constituţii pentru Europa) pentru Uniunea Europeană a fost publicat în Praesidiumul Convenţiei pentru Viitorul Europei.
Constituţia a intrat într-un proces de ratificare în toate cele 25 de state membre. După o serie de rezultate pozitive, Tratatul de instituire a Constituţiei a fost respins prin referendumuri negative în Franţa şi Olanda. Ulterior, tratatul a trecut în referendumul luxemburghez, după care procesul de ratificare a fost suspendat.
Vezi şi: Europa, Euro, Extinderea Uniunii Europene, Banca Centrală Europeană, Negocierile cu România
[modifică] Economia UE
Pentru detalii, vedeţi articolul Economia Uniunii Europenevedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].
PIB pe cap de locuitor în dolari (2006)
Dacă Uniunea este luată ca o entitate de sine stătătoare, ea are cea mai mare economie din lume cu un produs intern brut în 2004 de 12.332.296 milioane de dolari (PPC). Este preconizat ca economia UE să crească în următorul deceniu, prin aderarea unor state noi - în special datorită faptului că noile state sunt de obicei mai sărace ca media europeană, urmând ca rapida creştere a PIB-ului în interiorul uniunii să contribuie la dinamica Europei unite. Totuşi, se estimează că zona Euro va creşte doar cu puţin peste 1 la sută pe an 1, în timp ce alte state bine industrializate, cum sunt Statele Unite vor creşte de trei ori pe atât, cu o medie de 3.2% pe an. 2.
[modifică] Nivelul de trai
Mai jos se află un tabel, care prezintă PIB-ul nominal total, PIB-ul nominal per capita, PIB-ul per capita (PPP) în funcţie de cel mediu pe uniune pentru cele 25 de state membre, pentru întreaga Uniune, pentru România şi Bulgaria care au aderat la 1 ianuarie 2007 şi pentru Republica Moldova (cu rol comparativ). Datele sunt estimări pentru 2005 ale Fondului Monetar Internaţional.
Stat Anul
integrării Populaţie
(Mil.) Suprafaţă
(km²) PIB 2006
(Mld. dolari intl.) PIB per capita
(dolari intl.) PIB per capita
(PPC¹) EU15=100 Locuri²
2005 Contribuţii la
buget (2005)
Austria
1995 8,1 83.858 306,83 37.688 111,4 18 2.209
Belgia
1958 10,4 30.510 364,98 35.068 105,8 24 4.091
Danemarca
1973 5,4 43.094 252,46 46.691 117,9 14 2.066
Finlanda
1995 5,2 337.030 190,92 36.522 104,7 14 1.512
Franţa
1958 59,6 547.030 2113,42 33.855 98,5 78 16.888
Germania
1958/1990 82,4 357.021 2799,75 33.785 102,4 99 21.313
Grecia
1981 11,0 131.940 219,58 20.006 73,1 24 1.848
Irlanda
1973 4,0 70.280 200,10 48.753 135,9 13 1.366
Italia
1958 57,3 301.320 1718,90 29.635 99,2 78 13.996
Luxemburg
1958 0,4 2.586 33,57 73.147 226,9 6 238
Portugalia
1986 10,5 92.931 229,88 22,677 65,8 24 1.385
Ţările de Jos
1958 16,2 41.526 622,77 38.180 103,8 27 5.412
Regatul Unit
1973 59,3 244.820 2196,83 36.429 102,6 78 12.339
Spania
1986 41,6 504.782 1124,46 27.175 84,2 54 8.901
Suedia
1995 8,9 449.964 354,02 39.101 100,3 19 2.817
Total (UE-15) - 380,3 3.283.692 12672,41 33.234 100 570 96.381
Bulgaria
2007 7,7 111.001 25,80 3.328 31,3 18 -
Cipru
2004 0,7 9.250 16,90 20.866 70,2 6 157
Estonia
2004 1,4 45.226 12,73 9.424 55,9 6 99
Letonia
2004 2,3 64.589 15,72 6.793 44,3 9 126
Lituania
2004 3,5 65.200 24,89 7.268 48,7 13 211
Malta
2004 0,4 316 5,43 13.742 67,9 5 51
Polonia
2004 38,2 312.685 285,71 7.487 45,6 54 2.367
Republica Cehă
2004 10,2 78.866 121,79 11.929 66,2 24 999
România
2007 22,1 238.391 79,91 3.603 28,0 35 -
Slovacia
2004 5,4 48.845 46,23 8.549 54,7 14 382
Slovenia
2004 2,0 20.253 36,94 18.527 73,7 7 285
Ungaria
2004 10,1 93.030 107,93 11.059 56,5 24 896
Total (UE-27) - 484,3 4.322.989 13452,39 27.776 88,2 785
Copyright © http://www.referat.evonet.ro ™
joi, 15 mai 2008
